marți, 7 decembrie 2010

Gestiunea investitiilor financiare

           Introducere

          Gestiunea investiţiilor reprezintă prin implicaţiile pe care acestea le produc în economia întreprinderii, unul dintre elementele de bază ale mecanismului financiar al acesteia.
Investiţiile sunt esenţiale pentru politica de continuitate şi creştere a activităţii întreprinderii.
          Realizarea acestora impune necesităţi de finanţare importante, ceea ce duce la afectarea resurselor pe termen lung.
          Astfel, finanţarea investiţiilor trebuie făcută în condiţii de oportunitate. Investiţiile trebuie să fie necesare, eficiente şi să se realizeze într-un timp optim şi cu un risc redus.
          Selectarea oportunităţilor de investire este un lucru deosebit de important pentru întreprindere deoarece proiectele de investiţii implică obligaţii financiare mari şi presupun ca aceste obligaţii să se întindă pe perioade lungi.
          Decizia de investire este una dintre deciziile cele mai importante într-o întreprindere deoarece luarea unei decizii incorecte în acest sens cauzează, în mod obişnuit, pierderi financiare importante, iar în anumite cazuri poate duce la faliment. 


          NOŢIUNI GENERALE PRIVIND GESTIUNEA INVESTIŢIILOR


          Definirea şi caracteristicile investiţiilor:


          Investiţiile pot fi definite în funcţie de cele două sensuri ale acestei noţiuni în sens larg, respectiv în sens restrâns.
          În sens larg, investiţiile reprezintă totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de fonduri de la care se aşteaptă obţinerea de venituri viitoare.
          Cu alte cuvinte, investiţiile reflectă plasamentul de mijloace băneşti atât în imobilizări pe termen lung de natură corporală, necorporală şi în participaţiuni, cât şi în imobilizări pe termen scurt .
          În sens restrâns, investiţiile sunt cheltuielile angajate pentru obţinerea de active fixe (construirea, reconstruirea, lărgirea, modernizarea şi achiziţionarea de active fizice de natura maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, clădirilor, mijloacelor de transport şi a altor instrumente de muncă). Sunt considerate investiţii şi cheltuielile cu lucrările de proiectare, prospecţiunile şi explorările geologice, precum şi cele legate de pregătirea personalului ce va lucra la obiectivele de investiţie .
          De asemenea, după opiniile mai multor autori de specialitate, investiţiile pot fi definite din mai multe puncte de vedere.
Astfel, în viziune economică, investiţiile au în vedere constituirea capitalului fix (a factorilor de producţie şi de comercializare), ce contribuie la creşterea potenţialului economic al întreprinderii şi la funcţionarea acesteia pe mai multe cicluri de exploatare succesive.
          Din punct de vedere financiar, investiţia reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă şi certă pentru achiziţionarea sau obţinerea unor active fixe, în speranţa obţinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile, din exploatarea acestora. Investiţiile sunt rezultatul angajării de cheltuieli în active imobilizate în vederea obţinerii unor fluxuri de încasări, eşalonat în timp, din exploatarea acestora. 

  
         BAZELE TEORETICE ALE INVESTIŢIILOR

1.1. Conceptul de investiţii.
1.2. Tipologia investiţiilor.
1.3. Proiectul de investiţii.
1.4. Rolul investiţiilor în dezvoltarea economico-socială.

         1.1. Conceptul de investiţii

         În practica economică investiţia este privită ca o cheltuială făcută de persoane
fizice şi juridice cu scopul de a obţine bunuri şi servicii. Această categorie de cheltuieli
angajează cel mai mult viitorul.
         În general, investiţiile reprezintă un plasament de resurse băneşti în imobilizări pe
termen lung, de natură corporală, necorporală şi în participaţiuni şi în imobilizări pe termen
scurt pentru constituirea elementelor de active circulante şi acordare de credit comercial.
Investiţiile pe termen lung de natură corporală se constituie din terenuri, clădiri, utilaje,
plantaţii aflate în patrimoniul celor ce le achiziţionează şi nu a celor ce le creează.
Investiţiile pe termen lung de natură necorporală sunt cheltuielile de cercetare ştiinţifică,
formare şi perfecţionare de personal, în toate cazurile când aceste cheltuieli nu se pot
cuprinde în costul de fabricaţie. Participaţiunile sunt resurse de care dispune firma în
crearea capitalului social la alte firme.
În definiţiile date investiţiilor se disting: aspectul economic, financiar, contabil şi
juridic. Din punct de vedere economic, investiţiile reprezintă toate consumurile de resurse
care se fac în prezent în speranţa unor efecte economice. Din punct de vedere financiar,
investiţiile reprezintă crearea de capital de producţie prin renunţarea la consumul imediat a
resurselor băneşti. De la acest capital se speră a se realiza un flux de încasări viitoare.
         Acest aspect al definirii investiţiilor ţine seama de fluxurile financiare de care acestea sunt
legate. Sub aspect contabil, investiţiile reprezintă transformarea de monedă fie în active
fizice supuse amortizării, fie în active financiare. Din punct de vedere juridic, investiţiile
reprezintă achiziţiile de elemente ale unui patrimoniu care pot constitui obiect al dreptului
de proprietate.
         Atributul de cheltuială referitor la investiţii trebuie înţeles ca transformarea
activelor băneşti în active materiale care, puse în operă, măresc patrimoniul
întreprinzătorului.
        Privit sub aceste aspecte, fenomenul investiţional este însoţit de o mărire a
pasivului, fiind vorba de o cheltuială al cărei efect se întinde dincolo de exerciţiul bugetar.
În literatura economică a ţărilor dezvoltate contribuţii la definirea investiţiilor şi-au
adus o serie de autori, cum ar fi: Florin Aftalion, Henri Peumans, Pierre Masse,
Jacques Rueff.
         Cea mai însemnată contribuţie la definirea investiţiilor a adus-o economistul englez
J.M. Keynes. Adept al ecuaţiei Economii = Investiţii, Keynes defineşte investiţiile ca
adaosul curent la valoarea echipamentului de producţie. El defineşte şi imboldul spre
investiţii care se manifestă când rata eficienţei marginale a capitalului este ridicată, iar
nivelul dobânzii scăzut.
         Considerând investiţiile un fenomen financiar şi monetar, apreciem că acestea
reprezintă angajarea pe un termen lung a unui capital, plasarea acumulărilor băneşti ale
populaţiei sau agenţilor economici în scopul obţinerii unui câştig maxim cu riscuri minime.

         Elementele definitorii ale conceptului de investiţii sunt: 

a). Conţinutul concret material al efortului investiţional, care consideră investiţia ca
o structură individualizată de resurse diferite ca natură şi volum ce sunt angrenate în
realizarea unor proiecte;

b). Factorul timp – durată, care relevă faptul că orice proiect se derulează în timp,
că parametrii economici ai proiectului au o evoluţie proprie;

c). Noţiunea de eficienţă conform căreia întreprinzătorul acceptă schimbarea unor
disponibilităţi prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare, care în sumă totală să
fie superioare cheltuielilor iniţiale;

d). Noţiunea de risc. Investiţia reprezintă o cheltuială efectuată în prezent, certă, în
scopul obţinerii unor efecte viitoare, incerte.

         1.2. Tipologia investiţiilor

         Cele mai importante criterii de grupare a investiţiilor sunt:
         1) După natura tranzacţiilor implicate:
- investiţii reale;
- investiţii financiare.

          2) După structură, investiţiile sunt:
- utilaje şi instalaţii;
- lucrări de construcţii-montaj;
- cheltuieli asimilate investiţiilor.

          3) După modul de formare a capitalului, investiţiile sunt:
- investiţii nete;
- investiţii brute.
         Investiţiile nete reprezintă parte a profitului sau venitului economisit destinată
numai sporirii volumului capitalului fix şi al stocurilor de capital, fiind deci sursa formării
nete a capitalului.
         Investiţiile brute sunt constituite din investiţia netă şi amortizarea capitalului fix,
fiind sursa formării brute a capitalului.

         4) Din punct de vedere al importanţei pentru beneficiar:
- investiţii principale;
- investiţii colaterale;
- investiţii conexe.

         Investiţii principale sau directe, sunt obiectele de bază care formează investiţia
propriu-zisă, legate nemijlocit de crearea de capital fix.
         Investiţiile colaterale sau utilităţi, sunt obiecte din afara incintei, dar legate
teritorial şi funcţional de investiţia directă: racordul la apă, energie, canal, drumuri,
telecomunicaţii.
         Investiţiile conexe sunt lucrări realizate pentru alţi beneficiari în scopul asigurării
investiţiei principale cu materii prime, materiale, combustibili, energie.

         5) După locul geografic al amplasamentului, investiţiile sunt:
- investiţii interne realizate în ţara de origine;
- investiţii externe realizate în alte ţări.

          6) După nivelul lor relativ de risc şi de necesitate:
- investiţii de înlocuire, care au rolul de a substitui un echipamentul nou unui
echipament învechit fizic şi moral;
- investiţii de modernizare care vizează reducerea costurilor de producţie sau
îmbunătăţirea calităţii produselor;
- investiţii de expansiune destinate a face faţă creşterii cererii şi care privesc fie
lansarea de produse noi, fie sporirea capacităţii de producţie sau de vânzare a produselor
existente;
- investiţii fastuoase sau de lux, care au drept justificare susţinerea prestigiului
mărcii fabricii;
- investiţii strategice care au ca scop de a reduce riscurile datorate progresului
tehnic şi concurenţei. Investiţiile strategice, la rândul lor, pot fi: investiţii ofensive;
investiţii defensive; investiţii de ordin social. Investiţiile strategice ofensive au caracter de
cercetare şi dezvoltare pentru introducerea progresului tehnic. Investiţii strategice
defensive sunt cele care protejează firma contra riscurilor generate de încetarea
aprovizionărilor din cauza preţurilor excesive sau a calităţii necorespunzătoare a materiei
prime. Investiţiile strategice de ordin social sunt cele care vizează îmbunătăţirea condiţiilor
de muncă.

         1.3. Proiectul de investiţii 

         Activitatea de investiţii se desfăşoară pe bază de programe sau proiecte de
investiţii. Programele de investiţii au o arie de cuprindere mai largă, pentru implementarea
lor fiind nevoie de o detaliere în unul sau mai multe proiecte. Proiectul de investiţii rămâne
şi în condiţiile economiei de piaţă, un ansamblu informaţional care configurează sub
aspect comercial, economic, tehnic-constructiv, funcţional şi financiar opţiunile de
investiţii ale întreprinzătorilor.
         După natura relaţiilor dintre proiecte, distingem: proiecte complementare; proiecte
contingentate. Proiecte complementare sunt acele proiecte la care decizia privind un
proiect influenţează automat decizia la un alt proiect. Proiectele contingentate sunt cele în
care eficienţa unui proiect depinde de decizia de adoptare sau de respingere a unui alt
proiect. În acest cadru se poate vorbi de contingentare pozitivă sau negativă, în funcţie de
modul cum se manifestă adoptarea şi respingerea unui proiect în nivelul eficienţei altui
proiect.
         Cele mai semnificative proiecte de investiţii ce pot fi promovate în condiţiile
economiei de piaţă sunt: proiecte de înlocuire, generate de gradul de uzură înaintată a
echipamentelor; proiecte de retehnologizare, generate atât de uzura fizică, cât şi de cea
morală a echipamentelor; proiecte de inovare, destinate introducerii unor activităţi noi;
proiecte de expansiune, care vizează amplificarea în proporţii a unităţilor existente;
proiecte de dezinvestiţii, destinate suprimării activităţilor devenite nerentabile. Indiferent
de natura lor, în procesul preselecţiei lor proiectele se grupează în: proiecte care pot genera
încasări, care se analizează pe baza criteriului profit; proiecte care nu generează încasări,
care se analizează pe baza criteriului cost.
În practica investiţională, au apărut însă forme evoluate de relaţii între partenerii la
implementarea unui proiect, pornind de la interesele şi limitele de competenţă ale
investitorului. În acest sens întâlnim: proiecte la cheie în manieră clasică, care presupun
stabilirea unei relaţii simple între parteneri (de ex. achiziţionarea unui echipament);
proiecte la cheie în manieră încărcată, au la bază o relaţie mai complexă între parteneri, cu
implicarea mai profundă a furnizorului în viaţa proiectului.

         1.4. Rolul investiţiilor în dezvoltarea economico-socială

         Investiţiile sunt esenţiale în evoluţia oricărui sistem economic deoarece prin
intermediul lor se asigură regenerarea, îmbunătăţirea şi creşterea patrimoniului oricărui
sistem. Investiţiile reprezintă factorul care influenţează simultan cererea şi oferta.
         Întreprinderea însăşi poate fi definită ca o succesiune în timp de proiecte de investiţii.De modul în care sunt rezolvate problemele investiţionale depind, în mare măsură, calitatea şi
proporţiile dezvoltării viitoare a micro şi macrosistemelor.
         În cadrul circuitului economiei naţionale, activitatea de investiţii îndeplineşte un
dublu rol: în primul rând, agenţii economici declanşatori de acţiuni investiţionale care
implementează diverse proiecte de investiţii îşi sporesc oferta de bunuri sau servicii, prin
creşterea capacităţii de producţie, realizând venituri suplimentare; în al doilea rând, orice
proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe. Investiţiile
au ca scop realizarea de avantaje viitoare, în principal sub forma profitului. Realizarea unor
proiecte de investiţii conduce la creşterea stocului de capital fix. Investiţia este o
succesiune de acţiuni de natură economică, financiară, comercială, tehnică, constructivă,
socială şi nu în ultimul rând politică.

         Considerăm că principalele măsuri care ar stimula activitatea economică,
economiile şi investiţiile sunt:

– realizarea unor ample programe de investiţii publice care să permită accesul la
materii prime a agenţilor economici;

– realizarea unor noi proporţii în repartizarea produsului naţional net în favoarea
persoanelor şi gospodăriilor care vor deveni principalii investitori;


– crearea unor facilităţi pe termen scurt şi mediu pentru populaţie care să incite la
economii şi investiţii;

– concesionarea către întreprinzătorii particulari, a eventualelor spaţii construite şi
maşini disponibile;

– practicarea unor dobânzi care să stimuleze mobilizarea disponibilităţilor băneşti
din economie şi încurajarea împrumuturilor.

          MECANISMUL INVESTIŢIILOR FINANCIARE

2.1. Investiţiile financiare (de portofoliu) – definiţie, rol, structură.
2.2. Pieţele financiare şi evaluarea acţiunilor şi obligaţiunilor.2.3. Bursa de valori şi rolul ei în tranzacţiile cu titluri financiare.

         2.1. Investiţiile financiare (de portofoliu) – definiţie, rol, structură

         2.1.1. Noţiuni generale despre investiţiile financiare de portofoliu.
         2.1.2. Acţiunile - funcţii, structura şi rolul lor în cadrul investiţiilor de portofoliu.
         2.1.3. Obligaţiunile - componentă a investiţiilor de portofoliu.
         2.1.4. Posibilităţi de modificare a capitalului social al S.C.
         2.1.1. Noţiuni generale despre investiţiile de portofoliu

         Investiţia financiara de portofoliu reprezintă procesul de plasare a acumulărilor băneşti în
scopul obţinerii unui câştig maxim cu riscuri minime. Principalele alternative ale
investiţiilor de portofoliu se concretizează în ansamblul hârtiilor de valoare care permit
obţinerea unui câştig maxim în condiţiile unui nivel dat al gradului de risc.
         Hârtiile de valoare reprezintă totalitatea titlurilor de proprietate şi a titlurilor de
credit, transmisibile şi negociabile pe piaţa financiară şi care confirmă beneficiarilor
acestora un drept de creanţă sau de asociere.
         Titlurile de proprietate reprezintă acele titluri care atestă dreptul real asupra unor
bunuri economice, mobiliare şi imobiliare, aflate în posesia persoanelor fizice, juridice şi a
statului şi care pot fi înstrăinate prin vânzare, moştenire sau donaţii.
         Titlurile de credit sunt înscrisuri ce apar sub o formă specială, care conferă
beneficiarului un drept de creanţă sau de asociere, fiind purtătoare de dividende, dobândă,
rentă sau alte forme de venit.
        După conţinutul lor, respectiv după natura prestaţiei, titlurile de credit sunt: titluri
de credit propriu-zise; titluri de credit reprezentative; titluri de credit de participaţie.
        Titluri de credit propriu-zise sunt titlurile prin care debitorul se obligă să restituie la
termen o anumită sumă de bani sau cantitate de mărfuri. Aici se includ efectele de comerţ:
cambia, biletul la ordin, cecul, poliţe de asigurare.
         Titlurile de credit reprezentative reprezintă dreptul de proprietate real sau de gaj
asupra unui bun corporal aflat în depozit, încărcat pentru transport sau în curs de transport.
         Din această categorie fac parte: conosamentul (denumit şi cambia mărilor – act financiar ce
atestă achitarea taxei de transport a mărfurilor), recipisa de depozit şi warantul (variantă a
biletului la ordin emis de unitatea de antrepozite asupra unor bunuri aflate în păstrarea ei;
warantul certifică proprietatea exportatorilor asupra acestor bunuri până în momentul
achitării lor de către importator, care intră în posesia acestui titlu).
         Titlurile de participaţie decurg din calitatea de asociat la o S.C. şi se caracterizează
prin aceea că nu încorporează un drept real, fiind o parte a capitalului fictiv existent sub
forma hârtiilor de valoare.

         2.1.2. Acţiunile - funcţii, structura şi rolul lor în cadrul investiţiilor financiare de portofoliu

        În S.A., capitalul social este reprezentat de acţiuni, emise de societate. Acţiunile
sunt titluri de valoare care atestă participarea deţinătorului la capitalul social al unei S.A.
       Acţiunea reprezintă şi o parte din capitalul social ce conferă posesorului ei calitatea de
societar, cu drepturile şi obligaţiile aferente.
Acţiunile se pot grupa după diverse criterii.
        După modul de transmitere, acţiunile pot fi: acţiuni nominale; acţiuni la purtător.
Acţiunile nominale sau nominative sunt cele care au înscris numele deţinătorului şi
care pot fi transmise altei persoane numai prin transcrierea tranzacţiei într-un registru la
societatea emitentă.
Acţiunile la purtător sunt cele care nu au înscris numele beneficiarului, drepturile
aparţinând celui ce le deţin.
       După criteriul venitului obţinut de deţinătorii lor, acţiunile se grupează în: acţiuni
ordinare; acţiuni preferenţiale.
Acţiunile ordinare denumite şi comune, sunt cele care dau dreptul la obţinerea
anuală a dividendului. Ele dau deţinătorului lor legal dreptul de vot în adunarea generală a
acţionarilor, ceea ce înseamnă participare la managementul societăţii emitente după
principiul o acţiune - un vot.
Acţiunile preferenţiale sau privilegiate, sunt cele care dau dreptul la un dividend
fix, indiferent de mărimea beneficiului realizat de societate. Aceste acţiuni nu dau drept de
vot. Dat fiind faptul că acţiunile sunt purtătoare de dividende, care variază de la un an la
altul, în funcţie de rezultatele economico-financiare ale societăţii, ele reprezintă titluri de
valoare cu venit variabil.

         2.1.3. Obligaţiunile - componentă a investiţiilor de portofoliu

        Obligaţiunile sunt hârtii de valoare emise de stat, de instituţii publice şi în unele
cazuri şi de societăţile comerciale cu titlu de creanţă în vederea lansării unui împrumut.
         Obligaţiunile conferă posesorului calitatea de creditor faţă de instituţia emitentă şi care are
dreptul să primească pentru suma împrumutată un anumit venit fix sub formă de dobândă,
de câştiguri prin trageri la sorţi sau sub ambele forme. Pe baza obligaţiunilor, emitentul se
obligă la o anumită prestaţie. Orice obligaţiune presupune existenţa a două părţi: un debitor
(cel constrâns) şi un creditor, în favoarea căruia debitorul este obligat să dea, să facă sau să
nu facă ceva, înscrisul fiind destinat să dovedească o datorie a statului, judeţelor,
comunelor sau societăţilor pe acţiuni.
         Obligaţiunile pot fi transmise altor persoane prin simplă înţelegere sau se pot vinde
pe piaţa titlurilor de împrumut la cursul pieţei. Obligaţiunile pot fi convertibile în acţiuni,
fapt ce permite deţinătorilor să le preschimbe în acţiuni în situaţiile în care veniturile din
dividende sunt superioare nivelului dobânzii atribuite pentru obligaţiuni. Obligaţiunile se
rambursează la societatea emitentă la scadenţă.
         În cadrul valorilor mobiliare, denumite şi fiduciare, pe lângă acţiuni şi obligaţiuni
în multe ţări dezvoltate se cuprind şi alte tipuri de titluri de valoare, cum sunt: titlurile de
participare; opţiunile.
         Titlurile de participare se utilizează în Franţa din 1983 şi reprezintă titluri care
răspund nevoilor de fonduri proprii ale întreprinderilor naţionalizate care nu mai pot să-şi
vândă capitalul lor. Titlul participativ este o valoare intermediară între acţiune şi
obligaţiune. El dă dreptul la o remunerare care comportă o parte fixă şi una variabilă, în
raport cu beneficiile întreprinderii.
         Opţiunile sunt contracte între un vânzător şi un cumpărător care dau celui din urmă
dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde sau cumpăra titluri financiare sau alte active, până la
o anumită dată, drept obţinut în schimbul plăţii către vânzător a unei prime. Opţiunile sunt
titluri fiduciare derivate deoarece ele pot fi negociate la bursă, având zilnic o valoare de
piaţă, dată de cererea şi oferta de opţiuni de acel tip şi dependentă de valoarea activului la
care opţiunea se referă. Opţiunile pot fi: opţiuni de cumpărare; opţiuni de vânzare.

         2.1.4. Posibilităţi de modificare a capitalului social al S.C.

         S.A. îşi pot modifica capitalul social, fie în sensul reducerii, fie al creşterii sale.
         Creşterea capitalului social se poate realiza prin emisiune de acţiuni sau prin
aporturi în natură. Acţiunile emise pentru creşterea capitalului social vor fi oferite spre
subscriere în primul rând celorlalţi acţionari, în proporţie cu numărul acţiunilor pe care le
posedă şi cu obligaţia ca aceştia să-şi exercite dreptul de preferinţă în termenul hotărât de
adunarea generală. După expirarea acestui termen, acţiunile vor fi oferite spre subscriere
publică.
         Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din
ziua în care a fost publicată această hotărâre în Monitorul Oficial. Hotărârea va trebui să
respecte minimul de capital legal, să arate motivele pentru care se face reducerea şi
procedeul care va fi utilizat pentru efectuare. Dacă S.C. a emis şi obligaţiuni, nu se va
putea proceda la reducerea capitalului prin restituiri făcute acţionarilor din sumele
rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
         Poate fi determinată de producerea anumitor pierderi ce n-au putut fi recuperate din
rezerve, de distribuiri mari de dividende acţionarilor sau de cumpărarea propriilor acţiuni
de către societatea comercială. Oricare ar fi motivul reducerii, aceasta se hotărăşte de
adunarea generală extraordinară a acţionarilor.
         Reducerea capitalului social se poate realiza:

- datorită producerii unor pierderi în patrimoniu;
- prin distribuiri către asociaţi;
- prin cumpărarea propriilor acţiuni.

         Acţiunile pot fi vândute către persoane fizice sau juridice, române sau străine, prin:
oferte de vânzare de acţiuni către public; vânzări de acţiuni pe bază de licitaţie deschisă sau
licitaţie cu participanţi preselecţionaţi; vânzări de acţiuni prin negociere directă; orice
combinaţie a celorlalte modalităţi.
        Societăţile pot proceda şi la creşterea capitalului social prin vânzarea de active în
condiţii legale.
        Activele reprezintă totalitatea bunurilor mobiliare şi imobiliare existente la un
moment dat într-o unitate: bani lichizi, creanţe, stocuri materiale, terenuri, clădiri, titluri de
valoare, licenţe, brevete.

marți, 2 noiembrie 2010

Imagini procesor




Procesorul

            Ce este si cum arata?
        
           Cea mai importanta componenta dintr-un sistem de calcul este, fara indoiala, procesorul. Daca trebuiesc executa vreo operatie intr-un calculator, aceasta aproape intotdeauna este executata de procesor cu doar cateva mici exceptii.
          Procesoarele in zilele noastre au evoluat extrem de mult ajungand la performante extraordinare, dar nu inseamna ca nu este inca nevoie de o putere de calcul mai mare. In fapt chiar daca ar exista un procesor de 10 ori mai puternic decat cel mai puternic din lume, nu am putea spune ca este de ajuns. Pentru un utlizator de rand, aceasta poate varia, dar pentru dezvoltatori lucrurile nu stau intocmai la fel.
         Procesorul lucreaza impreuna cu memoria, fara de care nu ar putea face nimic. Informatiile necesare sunt incarcate in memorie si tot acolo sunt procesate. Acest lucru se intampla deoarece procesorul nu detine o cantitate prea mare de memorie si anume memoriile de tip L1 si L2 cache acestea fiind extrem de mici comparativ cu necesitatile unui sistem de lucru.
         Un procesor actual detine in jur de cateva milioane de tranzistori. Printre alte caracteristici importante sunt memoriile cache.

           Clasificare 
          Dupa scopul de utilizare, procesoarele sunt impartite in calculator in doua mari parti: CPU (Unitate Centrala de Prelucrare) si GPU (Unitate Grafica de Prelucrare).
          Dupa firma producatoare, procesoarele se impart in:
- AMD
- Intel
- Cyrex
          Mai sunt si alte firme producatoare dar primele doua sunt de top avand cea mai mare vanzare in ziua de astazi la nivel mondial
         Dupa model:
- Intel Quad Core
- Intel Core 2 Duo
- Intel Core 2
- Intel Centrino
- Intel Pentium
- Intel Celeron
- AMD Athlon
- AMD Sempron
- AMD Barton
- AMD Phenom
     Alte clasificari se mai pot face dupa frecvente, latime de banda si facilitati pe care acestea le detin

           Cum functioneaza
           Procesarea datelor asa cum am mai amintit se efectueaza in memoria RAM (Random Access Memory). In general un utilizator de rand nu stie ce inseamna in mod neaparat ca propriul calculator necesita mai multa memorie, pentru ca acesta nu se "plange". In schimb vom putea observa cu usurinta ca la un moment dat, sistemul va lucra cu mult mai lent decat in mod obisnuit. Ce se intampla? Ei bine, probabil, dar nu sigur, "ati ramas fara RAM". Nu va plecat nicaieri ci nu aveti suficienta memorie. Pentru a rezolva o astfel de problema ce poate deveni una materiala si destul de costisitoare pentru multi dintre noi, sistemul de operare creeaza ceea ce se numeste memorie virtuala. Aceasta poate fi de cel mult intreaga dimensiune a hard-disk-urilor din sistem. Bineinteles ca nu veti ajunge niciodata sa folositi atat de multa memorie, dar performantele sistemului va avea foarte mult de suferit. Daca memoria RAM are posibilitatea de a accesa informatia la o viteza de 6 ns (nanosecunde), hardisk-ul o va face la o viteza de doar 9-12 ms (milisecunde), aceste cifre bineinteles variind de la sistem la sistem. Procesorul are implementat si propria memorie de la 128 KB la 8 MB.

           La ce foloseste?
           Procesorul este principala componenta a calculatorului. Daca ar fi sa facem o analogie cu corpul uman acesta se poate asocia partii creierului care se ocupa cu prelucrarea informatiilor.

           Scurt istoric
           Termenul de procesor a fost stabilit inca din 1960.

IT (information tehnology)

Tehnologia informației este tehnologia necesară pentru prelucrarea informației, în particular prin folosirea computerelor electronice la convertirea, procesarea și transmiterea informației. Termenul englez corespunzător este Information Technology, abreviat IT, care se citește aproximativ 'ai 'ti, abreviere care uneori se folosește și pe românește.